Agent Imobiliar pentru Proprietari
Agent Imobiliar pentru Proprietari
Cine pe cine alege? Proprietarul pe mine sau eu pe el?
De multe ori, întrebarea care apare este: cine inițiază colaborarea – proprietarul sau agentul?
Adevărul este că lucrurile funcționează în ambele sensuri. Proprietarii mă aleg pentru că au auzit de rezultatele mele – fie prin recomandări, fie după ce m-au descoperit online, pe Google sau prin postările de pe rețelele sociale. La fel de adevărat este și faptul că eu aleg să lucrez doar cu acei proprietari pentru care știu că pot obține rezultate reale și concrete. Pentru că asta își doresc și ei: rezultate.
Pot refuza un client?
Da. Îmi aleg clienții în funcție de potențialul de a crea un parteneriat eficient. Nu accept orice proprietate doar pentru că este de vânzare. Accept acele proprietăți în care cred, pe care le pot încadra într-o strategie de marketing profesionistă și care se încadrează într-un tipar în care am deja experiență și rezultate dovedite.
Care sunt criteriile după care aleg să lucrez cu un client?
Lucrez cu proprietari care vând case, terenuri sau apartamente în segmente de piață în care am expertiză. Cunosc foarte bine ce funcționează și ce nu în vânzarea acestor tipuri de proprietăți, pentru că am parcurs deja acel drum și am obținut rezultate.
Dacă primesc o solicitare dintr-o nișă în care nu am suficientă experiență, sunt sincer. Comunic transparent acest lucru și, dacă totuși decidem să colaborăm, o facem cu încredere reciprocă și cu așteptări aliniate. E un parteneriat asumat.
Conving clientul sau mă conving pe mine?
În realitate, nu încerc să conving clientul. Mai întâi, trebuie să mă conving pe mine că proprietatea respectivă este un „produs” pe care îl pot vinde. Trebuie să cred în ea. Să pot construi o campanie de marketing eficientă, să atrag contactele potrivite și, mai ales, să am o strategie care duce la un rezultat concret: vânzarea.
Cum își alege un proprietar agentul imobiliar potrivit?
Un criteriu esențial este calitatea întrebărilor pe care le pune agentul. Din întrebări se vede experiența, nivelul de profesionalism și înțelegerea pieței.
Dacă agentul are experiență în segmentul respectiv – case, terenuri, apartamente – va ști exact ce funcționează și va aplica strategii testate.
Reputația, recomandările, chimia dintre agent și proprietar – toate contează. Pentru că o colaborare reușită înseamnă parteneriat, iar parteneriatul se bazează pe încredere, comunicare și rezultate.